Pur şi simplu…

Pur şi simplu vreau sa nu-mi mai pese atat de mult…

Vreau sa nu-mi mai pese de şcoală, de viaţă, de nimic… Să trăiesc liber, să fac ce simt, să fac ce îmi place.

Vreau sa nu mă mai simt vinovată atunci când pur şi simplu nu am chef să învăţ.

Vreau să nu-mi mai pese ce cred ceilalţi despre mine.

Vreau să nu mai iau totul în serios, să nu mă mai învinovăţesc atunci când nu îmi iasă totul aşa cum îmi doresc

Vreau să pot să accept criticile fără să mai simt că sunt o ratată, că nimic nu îmi iese cum trebuie sau că sunt mai proastă decât ceilalţi

Vreau să nu-mi mai pese de nimic ce îmi face doar rău.

Vreau să nu mai fiu atât de sensibilă… Sau măcar să-mi pot controla sentimentele.

Vreau…

Şi totuşi aşa sunt eu, şi nu mă voi putea schimba niciodată. Aşa m-am născut să fiu sensibilă… Poate că lumea asta mare şi adesea insensibilă are nevoie şi de persoane ultrasensibile ca mine. Şi sunt o perfecţionistă, şi ştiu că lucrul ăsta doar mă încurcă pentru că atunci când nu reuşesc ceva am impresia că nimic nu-mi iese.

Şi lupt cu sentimentele mele, dar nu le pot ascunde… Aşa sunt eu, o fiinţă contradictorie. Aşa am fost mereu. Convenţională dar neconvenţională, fericită şi totuşi trista, grabită şi totuşi lentă, energică dar calmă, visătoare dar foarte realistă… Cine să mă înţeleagă dacă uneori nici eu nu mă înţeleg?

Şi din nou mă prinde miezul nopţii gândindu-mă la ce simt. De multe ori nici nu pot defini ceea ce simt, sentimente contradictorii… Trec foarte repede de la o stare la alta…

E greu şi să fii adolescent… Dar ce nu e greu în lumea asta? Trebuie să luptăm, şi de multe ori lupta asta se dă în interiorul fiinţei noastre.

Şi totuşi îmi pasă… îmi pasă de ceilalţi, îmi place să-i ajut pe ceilalţi. Nu-mi place să vorbesc despre mine, despre problemele mele. Îmi place să ascult… oamenii se simt bine atunci când cineva ii ascultă şi le dă sfaturi. De curând, o prietenă mi-a spus cu sunt o foarte bună ascultătoare. Dacă mă gândesc la trecutul meu, întotdeauna mi-a plăcut să privesc dinafară, să mă transpun in pielea celorlalţi, să încerc să-i înţeleg, chiar să-i ajut dacă au nevoie de ajutorul meu. Şi da, la asta mă pricep cel mai bine… Asta fac chiar inconştient de când eram mică.

Mi-am amintit de nişte versuri dintr-o melodie: “Viaţa nu e deloc complicată, noi o complicăm în această fugă dispeată…”

Advertisements

3 Comments

  1. Daca spun ca stiu ce simti ,oare ma crezi?
    Esti sensibila …ca temperament ma refer. La fel ca si mine…Mie una imi spunea profa de psiho ca plang de necazul altora si asa e…Nici eu nu-mi pot controla sentimentele …Dar nu dispera …Totul trece ,uneori mai greu ,alteori mai incet…dar trece pana la urma…
    Cat despre invatat …las-o mai moale cate o data :D. Nu strica si o absenta din cand in cand! 😀

  2. Ce parere ai despre Sabina? Fetita cu bentita?

    • In primul rand vreau sa-ti spun ca nu am mai intrat pe blog si abea acum am vazut comentariul.
      Despre fata cu bentita tricolora nu stiu ce sa zic. Intr-un fel consider ca are dreptate, chiar o inteleg, adica la ei s-a format un fel de concurenta (nu pot sa-i zic chiar ura) intre unguri si romani; acestia au provocat-o si ea a reactionat. Ii apreciez puterea de a continua sa poarte respectiva bentita, eu nu as fi avut curajul ei, nu s-a lasat descurajata de nimeni si nimic si a continuat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: