Contabilitate sau psihologie?

Nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sa mai aleg… Majoritatea colegilor mei stiu deja la ce facultate vor sa mearga. Eu inca ma gandesc, stau,  meditez… si nu gasesc nici cum raspunsul potrivit. Pana acum am spus ca ma axez pe contabilitate, sau economie, sau marketing sau ceva din aceasta sfera. Dar nu mai am nici un entuziasm, m-am saturat de toate orele de contabilitate, marketing, comunicare, planificare operationala, economie, organizarea unitatii economice, contracte economice, etc. M-am saturat si nu cred ca voi putea vreodata sa lucrez in acest domeniu, sa fiu motivata  si sa dau randament maxim.

Tot stand si gandindu-ma, mi-am amintit la ce vroiam sa ma fac cand voi fi mare pe la varsta de 9-10 ani. Atunci am aflat pentru prima data ce este un psiholog si cu ce se ocupa… m-a fascinat atunci si imediat mi-am dorit sa ma fac si eu. Acum incep sa iau in serios aceasta idee, cred ca singura meserie pe care as putea-o face este sa lucrez cu oamenii, si in special cu copiii. Eu inteleg foarte bine ce simt ceilalti, de ce au comportamentul pe care il au si imi place sa ascult oamenii si sa le dau sfaturi. Sunt foarte buna la ascultat, in schimb mi-e foarte greu sa vorbesc, sa ma deschid in fata celorlalti si sa le spun problemele mele. Imi plac foarte mult copiii, imi place sa ma joc cu ei, imi place sa am grija de ei, imi place sa vorbesc cu ei sa le ascult problemele si sa ii ajut. Ce, credeti ca copiii nu au probleme? Ba au, si uneori chiar mai grele decat ale adultilor. Adultul se formeaza in copilarie, este foarte mult influentat de modul in care s-au purtat ceilalti cu el, daca i s-a dat atentie si importanta si daca a fost ascultat.

De aceea pot spune ca imi doresc sa devin psiholog pentru copii. Poate este doar o idee de moment, poate maine voi vrea sa merg la o alta facultate, sa ma fac altceva, dar daca azi ar trebui sa-mi depun dosarul la o facultate, as alege-o pe cea de psihologie.

Singura problema este ca mi-e foarte greu sa vorbesc in fata mai multor oameni, am mari emotii si nu stiu cum m-as descurca la facultate unde toate (sau majoritatea) examnenlor sunt orale. La asta lucrez acum, incerc sa fac sa nu mai am asa de mari emotii cand trebuie sa vorbesc, momentan ma inrosesc, ma balbai si nu mai stiu ce sa spun. Dar multe persoane care acum tin discursuri in fata unei sali de cel putin 100 de persoane au avut aceasta problema, asa ca daca imi doresc cu adevarat stiu ca voi reusi.

Nu stiu ce va fi, ce imi rezerva viitorul, cert este ca in orice domeniu ma voi pregati, tot va trebui sa invat sa vorbesc fara teama, fara emotii distructive.

Pe curand!

Advertisements

2 Comments

  1. unulnou

    Vorbitul in public e frica numarul 1. E ceva evolutiv sa nu vrei sa fii in centrul atentiei catorva 10 de oameni. Dar prin practica repetata incepi sa treci peste. Dupa ce ai trecut peste frica asta si realizezi ce ai reusit sa faci, incepi sa ai o anumita placere de a vorbi in public. Oricum trebuie exercitiu constant. Vei observa diferente dupa 15-20 de discursuri. Probabil undeva intre 40 si 100 de discursuri, depinde de fiecare incepi sa treci complet peste frica. Nu ar trebui sa te opreasca aspectul asta sa faci psihologia. Nu ai sa fii singura cu frica de vorbit in public. Probabil undeva pe la 80% din colegii tai vor avea asta intr-o oarecare masura.

    • Mersi de incurajari! In momentul acesta eu chiar am o problema reala de a vorbi, dar sper sa trec si peste asta. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: