Mi-e dor…

Mi-e pur si simplu dor de blogul asta, mi-e dor sa scriu tot ce-mi trece prin minte cu senzatia ca oricum nu va citi nimeni… mi-e dor si atat. Cred ca o sa incep din nou sa mai scriu din cand in cand pe aici, simt nevoia sa ma descarc. De ceva timp nu mai scriu din suflet, am inceput sa scriu doar strictul necesar si chiar sa fac reclama gratuita, ceea ce promit sa nu mai fac. Adica da, promovez un eveniment, ceva, dar nu mai promovez produse in care nu am eu personal incredere.

Da, o sa scriu mai multe pe aici zilele urmatoare. Pa, pa, dragi vechi prieteni :D.

Advertisements

Nu ştiu…

Nu ştiu dacă să continui să mai scriu pe acest blog… e complicat… nu am mai intrat de vreo lună pe aici.

Multe s-au schimbat de atunci. M-am apucat de desenat. Desenez mult, desenez peste tot, pur şi simplu desenez. Şi aş desena şi mai mult dacă ziua ar avea mai mult de 24 de ore.

Şi nu ştiu dacă este totuşi bine să-mi exprim sentimentele online; nu ştiu ce să mai fac… Aici pe blog sunt anonimă, voi nu ştiţi cine sunt eu în realitate, voi ştiţi doar ce vreau eu să ştiţi despre mine. Şi îmi face foarte bine să împărtăşesc asta cu voi, să vă spun lucruri pe care poate nu pot să le discut cu nimeni fie pentru că nu m-ar înţelege, fie pentru că nu vreau eu să ştie. Sunt multe lucruri pe care le-am scris aici şi pe care nu le-am povestit nimanui.

Şi mă gândesc uneori, dacă cineva vreodată va face o asociere între mine, cea care sunt în realitate şi blogul pecare  îmi scriu cele mai intime trăiri? Oare ce va crede despre mine? Oare nu va şti deja prea multe despre mine, din interiorul meu?

Nu ştiu ce să mai cred… mă mai gândesc şi o să văd dacă voi mai continua…

Dar dacă nu voi continua, să ştiţi că îmi va fi foarte dor să scriu, îmi va fi foarte dor de voi… Cu siguranţă voi citi în continuare blogurile voastre oricare va fi alegerea pe care o voi face.

Pur şi simplu…

Pur şi simplu vreau sa nu-mi mai pese atat de mult…

Vreau sa nu-mi mai pese de şcoală, de viaţă, de nimic… Să trăiesc liber, să fac ce simt, să fac ce îmi place.

Vreau sa nu mă mai simt vinovată atunci când pur şi simplu nu am chef să învăţ.

Vreau să nu-mi mai pese ce cred ceilalţi despre mine.

Vreau să nu mai iau totul în serios, să nu mă mai învinovăţesc atunci când nu îmi iasă totul aşa cum îmi doresc

Vreau să pot să accept criticile fără să mai simt că sunt o ratată, că nimic nu îmi iese cum trebuie sau că sunt mai proastă decât ceilalţi

Vreau să nu-mi mai pese de nimic ce îmi face doar rău.

Vreau să nu mai fiu atât de sensibilă… Sau măcar să-mi pot controla sentimentele.

Vreau…

Şi totuşi aşa sunt eu, şi nu mă voi putea schimba niciodată. Aşa m-am născut să fiu sensibilă… Poate că lumea asta mare şi adesea insensibilă are nevoie şi de persoane ultrasensibile ca mine. Şi sunt o perfecţionistă, şi ştiu că lucrul ăsta doar mă încurcă pentru că atunci când nu reuşesc ceva am impresia că nimic nu-mi iese.

Şi lupt cu sentimentele mele, dar nu le pot ascunde… Aşa sunt eu, o fiinţă contradictorie. Aşa am fost mereu. Convenţională dar neconvenţională, fericită şi totuşi trista, grabită şi totuşi lentă, energică dar calmă, visătoare dar foarte realistă… Cine să mă înţeleagă dacă uneori nici eu nu mă înţeleg?

Şi din nou mă prinde miezul nopţii gândindu-mă la ce simt. De multe ori nici nu pot defini ceea ce simt, sentimente contradictorii… Trec foarte repede de la o stare la alta…

E greu şi să fii adolescent… Dar ce nu e greu în lumea asta? Trebuie să luptăm, şi de multe ori lupta asta se dă în interiorul fiinţei noastre.

Şi totuşi îmi pasă… îmi pasă de ceilalţi, îmi place să-i ajut pe ceilalţi. Nu-mi place să vorbesc despre mine, despre problemele mele. Îmi place să ascult… oamenii se simt bine atunci când cineva ii ascultă şi le dă sfaturi. De curând, o prietenă mi-a spus cu sunt o foarte bună ascultătoare. Dacă mă gândesc la trecutul meu, întotdeauna mi-a plăcut să privesc dinafară, să mă transpun in pielea celorlalţi, să încerc să-i înţeleg, chiar să-i ajut dacă au nevoie de ajutorul meu. Şi da, la asta mă pricep cel mai bine… Asta fac chiar inconştient de când eram mică.

Mi-am amintit de nişte versuri dintr-o melodie: “Viaţa nu e deloc complicată, noi o complicăm în această fugă dispeată…”

Eurovision

Probabil v-ati uitat si voi la prima semifinala din aceasta seara de Eurovision, probabil stiti  ca Tudor Turcu este printre finalisti si probabil stiti cat de mult il iubesc pe omul asta.

Sunt ataaaat de fericita pentru el… Felicitar, Tudoreeee!!!!!

Desi nu prea mi-a placut piesa prima data cand am auzit-o, reascultand-o de cateva ori a inceput sa-mi placa, iar faptul ca a fost votat este dovada ca si altora le place. Raman la parerea ca acest stil nu i se potriveste, dar il sustin orice ar alege :D.

Felicit toti concurentii din aceasta seara si in special pe cei care merg in finala.

Noapte buna!!!

Primul meu premiu

premiuAm fost surprinsă să văd un comentariu la una din postarile mele prin care eram anunţată că am câştigat un premiu… Se numeşte  Liebster Award şi se adresează blogger-ilor care au mai puţin de 200 de vizualizări, cu scopul de a le promova. În primul rând vreau să-i mulţumesc Mădălinei, administratoarea blogului http://minunatageorgia.wordpress.com/ pentru că îmi citeşte blogul şi pentru că s-a gândit să-mi ofere acest premiu. Vă urmăresc şi eu blogul de ceva timp şi îmi place foarte mult, pot spune chiar că bolgul vostru este unul dintre cele care m-au inspirat să-mi fac şi eu un blog.

Îmi pare rău ca nu am avut timp să scriu mai repede, au  trecut câteva zile de când am vazut că am primit premiul, dar timpul este foarte scurt, şcoala îmi ocupă foarte mult din timp.

Deci, să trecem la treabă:

Ce avem de făcut?
1. Numeşte şi mulţumeşte persoanei care ţi-a nominalizat blogul.

2. Scrie 11 lucruri despre tine pe care vrei să le afle şi ceilalţi.

3. Răspunde la întrebările formulate de cel care te-a nominalizat şi inventează la rândul tău un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi vei nominaliza.

4. Nominalizează 11 bloggeri pe care îi admiri şi care au mai puţin de 200 de followers şi premiază-i. (simbolic)

5. Anunţă-i şi pe ei că au luat un Liebster, ca să aibă de ce să se bucure.

Mă numesc Alisa, sunt elevă in clasa a XI-a la profilul “tehnician în activităţi economice”. Sunt din Mediaş, un oraş super draguţ. Deşi sunt la acest profil, nu cred că voi profesa vreodată în domeniul economic. Îmi place foarte mult să desenez şi să pictez, in şcoala generală făceam cursuri speciale de pictura, iar acum am revenit la această pasiune cu şi mai mult drag. Îmi place să citesc articole (şi mai nou cărţi) psihologice şi de dezvoltare personală. Îmi plac foarte mult copiii, îmi place să fiu în preajma lor, să mă joc cu ei. De ceva timp am început să ascult muzica rock şi m-a surprins cât de bine mă face să mă simt (înainte ascultam mai mult pop). In general nu mă atrag foarte mult dulciurile, dar am o slăbiciune pentru tarta cu fructe şi pentru ciocolată. Sunt o persoană mai timidă, sensibilă, visătoare. Mi se spune că sunt pesimistă, dar eu cred că sunt doar realistă. Conform unui test psihologic, sunt atât convenţională cât şi artistica, cele două se bat cap în cap, iar alegerea carierei este cea mai grea în acest caz pentru că nu pot fi armonizate, trebuie să renunţ la una dintre ele.

Acum să răspund la întrebarile primite:

1. Ce te motivează să te trezești dimineața?

Mă motivează faptul că este o nouă zi în care pot descoperi ceva nou, in care îmi poate veni o idee genială, o nouă zi în care pot face exact ceea ce-mi place.

2. Ce te poate descuraja?

Mă descurajează atunci când persoanele cele mai importante din viaţa mea îmi spun că nu voi reuşi nicioadă să devin ceea ce-mi doresc, că lupt degeaba, că lumea în care trăim este prea coruptă şi că nu voi putea să mă realizez în România şi va trebui să plec în străinătate. Mie îmi place aici, refuz să cred ca în altă parte mi-ar fi mai bine şi continui să sper că dacă nu voi schimba lumea, măcar voi fi fericită în ţara mea; nu voi putea niciodată su vorbesc o altă limbă cu aceeaşi uşurinţă, nu voi putea niciodată să am mentalitatea unui om dintr-o altă ţară.

3. De ce scrii pe blog?

Scriu pe acest blog poate pentru a mă descărca, pentru că aici pot scrie anumite lucruri pe care nu le pot spune celor din jur, poate pentru a-mi ţine un jurnal de adolescent pe care îl voi putea citi peste ani şi să văd cum am evoluat, poate pntru că mă ajută să-mi exprim ideile mai usor, chiar pentru a şti că cineva citeşte şi poate mă înţelege.

4. Ce ai schimba în viața ta?

Aş vrea să schimb modul de gândire limitat, să nu mă mai gândesc că nu pot face un anumit lucru, că alţii sunt mai buni decât mine. Aş vrea să am mai multă încredere în mine şi să le pot spune oamenilor în faţă ce am nevoie şi ce nu imi place la ei. Aş vrea să-i ajut mai mult pe ceilalţi, să le ascult problemele şi să le dau sfaturi.

5. Ce crezi că ar face lumea mai bună?

Modul de gândire, dacă fiecare ar înţelege că îi deranjează pe ceilalţi cu unele dintre acţiunile lor, nu ar mai face-o. Schimbarea poate veni doar la nivelul gândirii individului, dacă fiecare am deveni în fiecare zi mai buni, şi lumea ar deveni mai buna.

6. Ce film ți-a rămas întipărit în memorie?

Trei zile până la Crăciun, este despre ultimele zile din viaţă ale lui Ceauşescu. Nu ştiu de ce chiar el îmi vine în minte acum, m-a impresionat, poate modul în care l-am văzut la festivalul de film de la Mediaş MECEFF. Alături de noi au fost actorii principali ai filmului şi au răspuns la întrebări.

7. Ce carte ai recitit cel mai des?

Cireşarii, este cea mai frumoasă serie de cărţi, specială pentru copii şi adolescenţi. Pe fiecare vintre volume le-am citit cu foarte mare interes, pe unele le-am şi recitit, si le-aş citi şi acum (daca aş avea mai mult timp şi nu ar trebui să citesc pentru şcoală).

8. Cum te relaxezi?

Mă relaxez ascultând muzică, pictând, uitându-mă la televizor, stând alături de familie sau prieteni.

9. Ce te enervează cel mai tare?

Cel mai tare mă enervează atunci când vreau ceva cu adevărat şi nu reuşesc să obţin pentru că nu am luptat destul, sau atunci când ştiu că din vina mea s-a întâmplat un anumit lucru, deşi poate că nimeni nu mă condamnă, mă enervează la culme acea stare de vinovăţie, faptul că aş fi putut face ceva ce nu am făcut.

10. Cum crezi că va arăta blogul tău peste 10 ani?

Peste 10 ani sper ca acest blog să fie plin de amintiri frumoase, nu îmi doresc să am sute de vizualizări, îmi place aşa cum este el acum. Sper să nu abandonez niciodată acest bolg şi să scriu constant.

11. Dar tu, cum te vezi peste 5 ani?

Peste 5 ani… hmmm… voi avea 22 ani, voi fi termina masterul şi probabil mă voi angaja (habar n-am în ce domeniu). Viaţa este plină de surprize: poate voi fi psiholog, poate voi deveni pictoriţă, poate voi lucra în marketing, este atât de complicat să te gândeşti ce vei deveni când înca nu şti nici la ce facultate să mergi. Oricum, sunt sigură că voi face alegerea potrivită şi voi fi o persoană fericită şi împlinită.

Acum să vedem pe cine să premiez:

http://unulnou.wordpress.com/

devildespair.wordpress.com

ana-maria96.blogspot.com

paulszaszsebes.blogspot.ro

http://ivanovele.wordpress.com/

http://pufdepapadie.blogspot.ro/

 

Iar întrbările mele pentru voi sunt:

1. Ce îţi place cel mai mult să faci?

2. Eşti mulţumit de ce ai realizat până acum?

3. Care sunt planurile tale pentru viitor?

4. De ce ţi-ai făcut acest blog?

5. Dacă ai putea să zbori, ai zbura?

6. Ţi-e frică de eşec?

7. Care este cel mai mare vis al tău?

8. Ce admiri cel mai mult la ceilalţi?

9. Cât de importanţi au fost cei din jur în alegerile pe care le-ai facut în viaţă?

10. Dacă ai avea de ales intre familie şi carieră ce ai alege?

11. Cum te vezi peste 10 ani?

Vă mulţumesc încă o dată pentru premiu 😀

Iubesc fotbalul…

Şi ce dacă sunt fată? Ce, fetele nu se pot uita la fotbal? E un sport ca oricare altul… Ma uit la fotbal de când eram mică cu tata si întotdeauna mi-a plăcut. Mi-am dorit că joc şi eu fotbal… dar cine te primeşte fată laun club de fotbal? Ştiu că există în ţară cluburi de fotbal pentru fete, ştiu că avem şi o naţională… dar mentalitatea oamenilor este că fotbalul este un sport doar pentru băieţi.

După cum probabil ştiţi, azi joacă Steaua şi CFR Cluj în 16-zecimile Europa Leauge. Bineînţeles că mă voi uita, nici nu se pune problema. Sper ca echipele noastre să câştige în seara asta, deşi este foarte, foarte, foarte greu să baţi pe Ajax sau Inter. Eu consider că trebuie să ne susţinem echipele care joacă în campionate europene (la toate sporturile), nu pot să-i înţeleg pe cei care spun despre CFR ca sunt unguri şi nu merită să meargă mai departe, sau pe rivalii Stelei care îsi doresc ca aceştia să piardă, pentru că aceste echipe reprezintă România şi toţi românii ar trebui să fie alături de ei. Eu aşa cred şi aşa simt.

Aşa cum este la baschet, Gaz Metan Mediaş joacă in EuroChallenge; este singura echipă care a ajuns până în faza sferturile şi se descurca foarte bine, rivalii lor îi susţin şi îşi doresc ca aceştia să margă mai departe. Mi se pare foarte normal.

Din acest punct de vedere îmi place mai mult baschetul, oamenii sunt mai civilizaţi, totul este mai organizat… dar eu tot la fotbal rămân, fotbalul îmi dă o altă stare, este altceva când urmăresc un meci de fotbal.

Voi susţineţi aceste două achipe în seara asta?

E întuneric, târziu… E noapte. E linişte deplină.

Sunt doar eu si cu mine. Toată lumea doarme. Doar eu nu pot să dorm.  Dar nici nu-mi doresc să dorm. De ce să dorm când viaţa imi oferă atât de multe lucruri? De ce să-mi irosesc timpul dormind, când aş putea face atât de multe lucruri în acest timp? De ce?

Iubesc noaptea… liniştea. Paradoxal, noaptea e cea mai frumoasă parte a zilei. Mi-e dor de nopţile de vară! Mi-e dor de serile petrecute alături de familie pe leagănul din curte, mi-e atât de dor… Dar va veni din nou vara, si ne vom bucura din nou de răcoarea serii, dar nu va mai fi la fel… Sunt convinsa ca nu va mai fi la fel. Oricât de mult mi-aş dori, sentimentul va fi diferit. Dar voi avea cu siguranţă alte amintiri.

Mai este atât de puţin… un an si un pic, până când voi porni în aventura vieţii mele, îmi voi lua inima în dinţi şi voi pleca pe o cărare care nu ştiu unde duce, nu şti daca va fi lată sau îngustă, dacă drumul va fi lin sau plin de obstacole. Nu ştiu ce mă aşteaptă şi nu ştiu dacă voi putea face faţă tuturor provocărilor. Va trebui să învăţ să mă descurc singură printre nişte oameni pe care nu-i cunosc, dar sunt convinsă că mă voi descurca. O să-mi fie cu siguranţă dor de ceea ce voi lăsa acasă, de orăşelul meu drag, de căsuţa mea, de părinţii mei care mă vor aştepta cu lacrimi în ochi şi cu braţele deschise să mă întorc acasă. Dar dacă pentru mine acasă nu va mai însemna ceea ce înseamnă acum?

Sunt multe întrebări fără răspuns… momentan. Răspunsurile le voi afla la momentul potrivit… şi totuşi nu mă pot abţine să nu îmî pun toate aceste intrebări, să-mi imaginez cum va fi viaţa mea peste un an, doi, trei, cinci, zece, două zeci… brrr, mă inspăimântă gândul că doar atunci voi afla. Sper doar să nu regret nici o alegere pe care o fac acum…

Nu mi-e somn, nu pot să dorm… aşa că nu-mi rămâne decât să visez cu ochii deschişi la viitor şi să-mi fac strategii astfel încât să nu regret niciodată că nu am învăţat destul, sau ca nu m-am distrat destul, sau ca nu m+am focalizat pe ce ar fi trebuit.

Este ora 11:35, deşi îmi apare 9:35 (ciudat, dar voi încerca să repar timpul pe blog).

urez o noapte genială!

Ce tip de personalitate ai?

Eu am INEJ, vine de la Introversie, iNtuitie, Emotie, Judecata.

Asta rezulta dintr-un test de personalitate pe care l-am facut la scoala si pot spune ca mi se potriveste foarte bine, sunt exact eu. De vineri cand am aflat rezultatul testului doar la asta ma gandesc si incerc sa aflu mai multe informatii pe internet. Astfel am mai facut testul inca o data si mi-a iesit acelasi rezultat si am aflat profesiile care mi se potrivesc, printre care se numara si cea de psiholog.

Mai multe informatii puteti gasi accesand link-ul: http://www.personalitatealfa.com/blog/descopera-ti-vocatia/ Astfel puteti sa faceti testul si sa descoperiti tipul de personalitate pe care il aveti. Mult succes :).

Contabilitate sau psihologie?

Nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sa mai aleg… Majoritatea colegilor mei stiu deja la ce facultate vor sa mearga. Eu inca ma gandesc, stau,  meditez… si nu gasesc nici cum raspunsul potrivit. Pana acum am spus ca ma axez pe contabilitate, sau economie, sau marketing sau ceva din aceasta sfera. Dar nu mai am nici un entuziasm, m-am saturat de toate orele de contabilitate, marketing, comunicare, planificare operationala, economie, organizarea unitatii economice, contracte economice, etc. M-am saturat si nu cred ca voi putea vreodata sa lucrez in acest domeniu, sa fiu motivata  si sa dau randament maxim.

Tot stand si gandindu-ma, mi-am amintit la ce vroiam sa ma fac cand voi fi mare pe la varsta de 9-10 ani. Atunci am aflat pentru prima data ce este un psiholog si cu ce se ocupa… m-a fascinat atunci si imediat mi-am dorit sa ma fac si eu. Acum incep sa iau in serios aceasta idee, cred ca singura meserie pe care as putea-o face este sa lucrez cu oamenii, si in special cu copiii. Eu inteleg foarte bine ce simt ceilalti, de ce au comportamentul pe care il au si imi place sa ascult oamenii si sa le dau sfaturi. Sunt foarte buna la ascultat, in schimb mi-e foarte greu sa vorbesc, sa ma deschid in fata celorlalti si sa le spun problemele mele. Imi plac foarte mult copiii, imi place sa ma joc cu ei, imi place sa am grija de ei, imi place sa vorbesc cu ei sa le ascult problemele si sa ii ajut. Ce, credeti ca copiii nu au probleme? Ba au, si uneori chiar mai grele decat ale adultilor. Adultul se formeaza in copilarie, este foarte mult influentat de modul in care s-au purtat ceilalti cu el, daca i s-a dat atentie si importanta si daca a fost ascultat.

De aceea pot spune ca imi doresc sa devin psiholog pentru copii. Poate este doar o idee de moment, poate maine voi vrea sa merg la o alta facultate, sa ma fac altceva, dar daca azi ar trebui sa-mi depun dosarul la o facultate, as alege-o pe cea de psihologie.

Singura problema este ca mi-e foarte greu sa vorbesc in fata mai multor oameni, am mari emotii si nu stiu cum m-as descurca la facultate unde toate (sau majoritatea) examnenlor sunt orale. La asta lucrez acum, incerc sa fac sa nu mai am asa de mari emotii cand trebuie sa vorbesc, momentan ma inrosesc, ma balbai si nu mai stiu ce sa spun. Dar multe persoane care acum tin discursuri in fata unei sali de cel putin 100 de persoane au avut aceasta problema, asa ca daca imi doresc cu adevarat stiu ca voi reusi.

Nu stiu ce va fi, ce imi rezerva viitorul, cert este ca in orice domeniu ma voi pregati, tot va trebui sa invat sa vorbesc fara teama, fara emotii distructive.

Pe curand!

Uneori…

Uneori stau si ma intreb ce sens are viata? Pentru ce ma chinui atat sa invat? Oare are vreun rost? Oare ma va ajuta vreodata?  Oare eu ce vreau de la viata asta? Mie ce-mi place sa fac? Ce imi doresc sa fac tot restul vietii mele?

Poate ca suna a aberatii dar asta este in capul meu acum, ma gandesc oare drumul pe care merg este cel corect? Sau ar trebui sa ma intorc pana la un punct de cotitura si sa schimb directia? Nu stiu ce imi place, nu stiu ce vreau sa devin si nu stiu unde as putea fi mai fericita… cert este ca ma simt incomod, ceva nu merge bine si ceva trebuie schimbat. Lucrurile astea ma framanta de mult timp, dar parca acum imcep sa devin sigura de faptul ca mie chiar nu imi place locul in care ma aflu acum si ca in trecut am facut alegeri gresite. Poate ca fiecare persoana a trecut in viata ei macar o data prin momentele prin care trec eu… pe chipul meu nu se vede suferinta unor ganduri neinteles, ceilalti nu stiu ce este in interiorul meu si nici nu as vrea sa stie, poate doar franturi din ele. Cea mai mare problema este ca nu stiu ce vreau sa fac, am un singur gand: nu imi place locul in care ma aflu dar nu am gasit o alternativa mai buna, nu stiu unde as putea merge ca sa-mi fie mai bine, nu stiu pe ce carare sa merg.

Si ma gandesc ca aceasta schimbare mi-ar influenta in intregime viata, in bine sau in rau… si nu imi doresc sa treaca timpul si sa constat ca era mai bine daca ramaneam eu la locul meu si treceam de toate obstacolele care mi se iveau  in cale fara sa le ocolesc, fara sa fug de ele. Dar nu de asta este vorba, nu vreau sa fug de probleme, dar daca as sti ca asta este visul meu…

Sunt slaba, stiu, psihic sunt foarte slaba. Cedez foarte usor… si uneori asta ma impiedica sa fac ceea ce ar trebui. Si vreau sa lupt pentru ce imi doresc… dar daca as sti ce-mi doresc, ar fi poate mult prea usor. Nu vreau sa-mi irosesc viata facand lucruri inutile, facandu-le pe plac celorlalti si fara sa-mi implinesc menirea. Nu vreau sa fug de destin, vreau sa-l urmez, vreau sa-mi traiesc visul, vreau ca la final sa ma simt fericita si implinita.

Dar daca viata se va sfarsi mai repede decat ar trebui… atunci de ce sa mai lupt, cand oricum voi pierde totul. Nu stiu, cred ca e foarte greu, cred ca sa iei o decizie e cel  mai greu lucru din lume, mai ales daca in joc e viitorul tau…

As mai avea multe de spus, dar pentru moment am spus destule. Ma intorc la matematica mea (maine dau test). Daca ati citit tot, va multumesc. Probabil nu ati inteles nimic, sau poate cine stie… in capul meu sunt mult mai multe idei, dar o parte am lasat-o si aici. Cred ca as putea umple pagini intregi, dar pe care nu le va citi nimeni.